Neamț | Educația copiilor, în centrul atenției la Borlești
Căminul cultural din Borlești, județul Neamț va fi gazda unei întâlniri dedicate părinților și familiilor vinerea. Conferința „Bucuria de a crește copii”, este un eveniment axat pe educația copiilor în familie. Manifestarea este organizată de Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Ruseni II-Borlești, cu sprijinul Protopopiatului Roznov. Invitatul special al conferinței este Lavinia Stan, cunoscută pentru activitatea sa în domeniul educației parentale. Aceasta va vorbi despre principii esențiale care pot sprijini părinții în procesul de creștere și formare a copiilor. Evenimentul se desfășoară în cadrul unui proiect catehetic național derulat sub coordonarea Patriarhiei Române. Participarea este gratuită, iar cei interesați vor avea ocazia să intre în dialog cu autoarea.
Damian Borlesti, Preot Ruseni II: “A primit binecuvantarea Inaltpreasfintitului Mitropolit Teofan pentru a se inscrie in concursul national „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, cu proiectul intitulat de noi sugestiv credinta incepe acasa. Totodata, am primit si binecuvantarea pentru a organiza in cadrul acestui proiect, o conferinta in care sa avem un invitat special. Cea care ne-a raspuns cu multa generozitate si amabilitate a fost doamna Lavinia Stan, autoarea cartii „Organizatorii de vieţi – Principii estenţiale pentru creşterea cu suscces a copiilor”. “