Neamt | Doua persoane au ajuns la spital dupa un grav accident in comuna Gheraiesti

accident neamt

În această dimineață, la ora 06:48, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe E 85 în comuna Gherăești. În evenimentul rutier au fost implicate un TIR și un autoturism în care se aflau trei persoane. Până la sosirea forțelor de intervenție toate persoanele implicate s-au autoevacuat.

Doi bărbați, în vârstă de 28 și 46 de ani, ocupanți ai autoturismului, au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajele SMURD și SAJ, ulterior fiind transportați la CPU Roman.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri și SAJ Roman.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier.