Neamţ | Cornul și laptele au ajuns în școli

foto_lapte_corn

După aproape trei luni de la începutul anului școlar 2018-2019, aproape 50.000 de elevi din ciclul primar și gimnazial au început să primească de astazi lapte, corn și măr.
Programul național a început cu întârziere din cauza licitațiilor, județul Neamț fiind împărțit pe patru loturi, iar pentru fiecare s-au înscris câte trei firme. Costul estimat este de 9 milioane de lei. În ceea ce privește componența de lapte și cea de măr este susținută de Uniunea Europeană prin intermediul APIA, iar pentru corn, componența este subvenționată în totalitate de la bugetul de stat.
Din păcate, pentru mulți copii din zonele mai sărace ale județului, programul „Cornul, laptele și marul”, reprezintă o masă sigură pe zi.
Dacă laptele și cornul, sau alte produse de patiserie vor ajunge în fiecare zi pe băncile micuților, mărul este programat de două ori pe săptămâna.