Neamţ | Coliziune frontala, un mort şi trei răniţi

O persoană a decedat şi trei au fost rănite în urma coliziunii frontale dintre două autoturisme, aseara, pe drumul naţional din localitatea Bicazu Ardelean, conform ISU Neamţ. La faţa locului a ajuns prima dată un echipaj medical care se deplasa la un alt caz. În urma evenimentului au rezultat două persoane aflate în stare de inconştienţă, dintre care una a fost declarată decedată şi alte două persoane – o femeie şi un copil – care au nevoie de asistenţă medicală. Copilul rănit are în jur de 13 ani iar persoana decedată avea 55 ani. La locul accidentului au fost direcţionate o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenţie de capacitate medie, o ambulanţă SMURD de terapie mobilă intensivă şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor din cadrul ISU Neamţ.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!