Neamț | CJ Harghita cere din nou, în instanță, Cheile Bicazului

chei-bicaz

Cheile Bicazului, aflate pe teritoriul judeţului Neamţ, sunt cerute, din nou, în instanţă de Consiliul Judeţean Harghita. Administrația a deschis un proces la Tribunalul Harghita.

Autoritățile s-au luptat și în urmă cu doi ani pentru respectiva zonă turistică, însă procesul a fost pierdut de Harghita în favoarea Neamțului.

Prefectul judeţului Neamţ, Adrian-Vasile Niţă, a anunțat că instituţia pe care o conduce a primit o citaţie, în calitate de pârâtă, într-un dosar în care se solicită anularea procesului verbal de delimitare a traseului de hotar administrativ pe porţiunea comuna Gheorgheni-Tulgheş-Bicaz.

„În fapt, este vorba despre acelaşi proces verbal de delimitare care a făcut obiectul dosarului nr.1417/105/2011 şi asupra căruia Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat definitiv, prin decizia nr.454/27.06.2020, în sensul respingerii cererii de anulare a respectivului act”, a declarat prefectul Adrian-Vasile Niţă.

Acesta a mai precizat că prin cererea formulată de către Consiliul Judeţean Harghita, nu sunt invocate motive noi, faţă de acţiunea anterioară, care să justifice promovarea unei alte cereri cu acelaşi obiect.

„Practic se reiterează faptul că, prin menţinerea actului administrativ contestat a fost rectificată suprafaţa celor două judeţe – Neamţ şi Harghita – cu o întindere de aproximativ 700 hectare, în defavoarea municipiului Gheorgheni”, a mai spus prefectul Adrian-Vasile Niţă.

Iniţial, prin sentinţa din 12 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Prahova – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a fost stabilită o nouă linie de hotar dintre teritoriul administrativ al municipiului Gheorgheni – judeţul Harghita şi teritoriul administrativ al comunei Bicaz Chei – judeţul Neamţ. Astfel, judeţul Neamţ a pierdut circa 5.000 de hectare din comuna Bicaz Chei, respectiv Cheile Bicazului.

Sentinţa a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Ploieşti iar în 2020, judecătorii au dat câştig de cauză judeţului Neamţ.

Autorităţile din Harghita au deschis un nou proces în care au solicitat contestaţia prin anulare dar, pe 13 ianuarie 2021, Curtea de Apel Ploieşti a respins această cerere.

CJ Harghita a făcut acum o nouă acţiune în instanţă având acelaşi obiect ca cel pe care Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat, definitiv, în 2021.