Neamț | Cercetări după ce un tânăr a murit în fața locuinței concubinei sale
Ieri, la orele 07:00, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 31 de ani, din Rediu, cu privire la faptul că, un tânăr, în vârstă de 27 de ani a fost identificat inconștient în fața locuinței concubinei sale.
Tânărul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul de către echipajul de ambulanță sosit la fața locului.
Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul Medicină Legală Neamţ, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.