Neamț | Cei 7 suspecţi de trafic de droguri de mare risc au fost arestaţi preventiv

arestat

Cei 7 suspecţi de trafic de droguri de risc şi mare risc, reţinuţi marţi în urma percheziţiilor efectuate în judeţele din zona de nord a Moldovei, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu.

„Magistraţii Tribunalului Neamţ au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, faţă de cele 7 persoane reţinute”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Suspecţii au fost reţinuţi de procurorii DIICOT în urma a 16 percheziţii, efectuate luni în judeţele Neamţ, Suceava, Bacău şi Iaşi. Astfel, anchetatorii au descoperit bani, cannabis şi cocaină.

„În urma a 16 percheziţii domiciliare, poliţiştii au descoperit şi ridicat, în vederea confiscării, 30 de grame de cannabis, 2 grame de cocaină, 3 grame de rezină de cannabis, 4 plante de cannabis, 200 de grame de substanţe psihoactive şi alte 4 comprimate de medicamente. Totodată, au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, 2.500 lei, 500 euro, un cântar electronic, 3 dispozitive electrocasnice utilizate pentru prepararea substanţelor psihoactive, un dispozitiv de supraveghere GPS confecţionat artizanal, 3 laptop-uri, o tabletă, 200 de grame de metal galben, posibil aur, 2 dispozitive de mărunţit tip grinder şi 2 recipiente confecţionate special pentru disimularea drogurilor”, se precizează în comunicatul IPJ Neamţ.

În urma percheziţiilor, 30 de persoane au fost conduse la sediul DIICOT Neamţ, în vederea audierii.