Neamţ | Bărbatul care şi-a înjunghiat fetiţele a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Bărbatul în vârstă de 40 de ani din Roman, care şi-a înjunghiat fetiţele, una decedând, iar cealaltă aflându-se în stare gravă la spital, a fost Tribunalul Neamţ a decis, duminică după amiază, arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia Tribunalului Neamţ nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Tribunalul Neamţ a decis, duminică după amiază, arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizaţi, sâmbătă dimineaţa, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-o locuinţă, din municipiul Roman, are loc o agresiune în familie. 

“La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie şi jandarmerie, constatând faptul că un bărbat, de 40 de ani, din Roman, ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei şi a doi copii, în vârstă de trei luni. Victimele au fost transportate de urgenţă la spital. Din nefericire, unul dintre copii a decedat”, a transmis IPJ Neamţ. 

El şi-a înjunghiat un copil în zona inimii, iar celălalt în zona toracică. Fetiţa care a supravieţuit este internată în stare gravă la un spital din Iaşi. Bărbatul a fost audiat, sâmbătă, timp de mai multe ore. 

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, Marius Emil Ianuş, a declarat, duminică, pentru News.ro, că bărbatul a povestit în timpul audierii că îşi aminteşte momentul în care şi-a agresat soţia cu cuţitul, dar apoi susţine că nu mai ştie ce s-a întâmplat. 

“Ştie momentul când a agresat-o pe soţia lui cu cuţitul şi apoi după acest episod nu îşi mai aduce aminte ce s-a întâmplat. Recunoaşte că ar fi putut să îi agreseze pe cei doi copii, în vârstă de trei luni, nu ştie precis, dar admite că ar fi posibil. El zice că are o lipsă de memorie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.  

Bărbatul a mai povestit că era stresat din mai multe probleme, printre care şi cele legate de firma pe care o conduce. Bărbatul din Roman urmează să fie supus unei expertize psihiatrice.

Sursa: News.ro

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!