Neamț | Accident rutier la Botești. Trei persoane au fost rănite

Vineri dimineață, în jurul orei 8.30, s-a produs un accident pe DN 2 – E 85, în apropierea localității Botești, în care au fost implicate un autoturism și au microbuz, în urma căruia trei persoane au fost rănite.

La fața locului au ajuns trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Roman, cu o autospecială pentru descarcerare,  o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM, și un echipaj cu ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț.

Sublocotenent Irina Popa – Purtătorul de cuvânt al ISU Neamț: „În urma accidentului rutier a rezultat o persoană încarcerată, conducătorul autoturismului. Victima încarcerată, o femeie de 44 de ani, a fost extrasă de pompieri și predată echipajului SMURD TIM, conștientă,  policontuzionată. Echipajul SMURD TIM a acordat primul ajutor calificat persoanei, după care a fost transportată la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman. O femeie de 27 ani ce se afla în microbuz a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluată și transportată de un echipaj de la SAJ la spital. O altă femeie, de 42 de ani, ce se afla în microbuz, a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SAJ, refuzând transportul la spital”.

Pompieri au luat toate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Traficul rutier a fost blocat în zonă pe ambele sensuri, pentru a permite intervenția echipajelor specializate.

Foto: ISU Neamț