Napoli rămâne la Iași. Jandarmi și Poliție la antrenamente. „Nu e frumos ce au făcut suporterii”

Nicolo Napoli va rămâne la Politehnica Iași, deși presa centrală a anunțat în această dimineață demisia italianului. Tehnicianul a spus că vrea să rămână în Copou, pentru a salva echipa de la retrogradare. Acesta s-a declarat nemulțumit de acțiunile suporterilor din ultima vreme, care îi cer demisia.

Sătui de haosul creat la echipă, suporterii ieșeni i-au cerut demisia și lui Napoli, unul dintre cei care au decis împărțirea banilor doar unor jucători din cadrul Politehnicii. Aceștia au contestat și ultima decizie a tehnicianului, care i-a dat afară pe Calcan și Cristea, primul fiind unul dintre cei mai buni jucători ieșeni din acest sezon, iar al doilea fiind considerat un simbol al Iașului.

”Rămân la echipă, pentru că vreau să salvez echipa de la retrogradare. Nu am demisionat! Am vorbit cu băieții în vestiar, iar ei mi-au spus să continui. Dimineață am făcut testele Covid, după aceea băieții au avut refacere, iar mâine avem antrenament. Nu e frumos ce au făcut suporterii la intrarea în oraș. Poliția va cerceta cine a fost acolo și va lua măsuri”, a declarat Nicolo Napoli, conform Radio Hit.

Conducerea clubului a promis paza Jandarmeriei și a Poliției la antrenamente, după ce mai mulți jucători au spus că s-ar teme pentru siguranța lor.