Muzeul de Anatomie al USAMV redeschis publicului

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV) a inaugurat, astăzi, pentru studenți și vizitatori, Muzeul de Anatomie ”Profesor dr. Honoris Causa Vasile COȚOFAN”. Redeschiderea a avut loc în prezența conducerii USAMV și a cadrelor didactice din cadrul Facultății de Medicină Veterinară.

”Mă bucur să iau parte la acest eveniment așteptat și de mine, pentru că este unul dintre momentele plăcute ale activității curente pe care o am în Universitate. În acest spațiu luminat și iluminat de prezența distinsului profesor Vasile Coțofan,  eu mă simt ca o frunză pe o mare învolburată când îmi sunt prezentate aceste piese deosebite, foarte valoroase și mă bucur că Universitatea, printr-un proiect care s-a derulat în mai mulți ani a contribuit la refacerea și revitalizarea acestui Muzeu”, a transmis prof. univ. Dr. Gerard Jităreanu, rectorul USAMV Iași.

Muzeul reunește piese reprezentând multe specii de animale domestice și unele sălbatice aparținând faunei Românei, exponatele fiind unice prin expresie  și realizare, atât pe plan național cât și european. 

”Muzeul este deschis atât studenților cât și elevilor și tuturor persoanelor interesate de lucrările expuse în clădirea USAMV Iași, unde își au sediul Facultățile de Medicină Veterinară și Zootehnie.Echipa colegilor anatomiști din Facultatea de Medicină Veterinară a recondiționat pentru a pune la dispoziția studențilormulajele din ghips sau piesele plastinate și ecorșeele  diferitelor specii, scheletele micilor carnivore sălbatice  ori stadiile de dezvoltare patologică  a produșilor de concepție- monștri ai diferitelor specii de animale, conservați în formol sau mumificați. Credem că efortul universității de a susține financiar dezvoltarea unui astfel de Muzeu va fi răsplătit și prin vizita ieșenilor care doresc să vină, să observe și să constate cum talentul poate crea o plăcere vizuală fără margini oricărei ființe sensibile. Vă așteptăm și cu prilejul  Zilelor Porților Deschise, Nopții Cercetătorilor sau cu diferite alte ocazii”, a transmis prof. univ. Dr. Liviu MIRON.