Municipiul Iași revine în scenariul galben

covid

Municipiul Iași revine în scenariul galben, prin scăderea incidenței sub 3 la mie (incidența de astăzi fiind 2,90 la mie).

Depășirea pragului de 3 la mie fusese înregistrată pe data de 26.09.2021, iar maximul atins după acel moment a fost 12,91 la mie pe 26.10.2021.

În Bârnova (5,59) și Ciurea (5,42), rata de incidență trece de cinci la mie. De asemenea, în Dobrovăț (4,49), Erbiceni (4,04), Movileni (4,31), Rediu (4,58), Țigănași (4,64), rata de infectare COVID-19 este mai mare de patru cazuri la mia de locuitori.

Marian Grigoraș, prefect al judeţului Iaşi „Nu trebuie să ne oprim la jumătatea drumului, evoluția pandemică fiind imprevizibilă. Recomandarea mea constantă este să respectăm regulile sanitare preventive, iar pentru cei care nu s-au vaccinat încă, să ia în considerare să o facă”.