Moș Crăciun așteaptă scrisorile copiilor și la Operă, unde acordă un cadou special

afis

Opera Națională Română din Iași s-a pregătit într-un mod special de sărbători.


Instituția a programat pe 22 și 23 decembrie, de la orele 17:00 și 19:00, în Sala Mare, patru spectacole specifice acestei perioade, intitulate ”Cântând Crăciunul”. Reprezentațiile vor fi prefațate de un eveniment dedicat cadrelor medicale implicate în lupta contra COVID-19, care vor fi colindate duminică, în Aula Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași.


În plus, Opera ieșeană a decorat spectaculos foaierul instituției și a lansat o provocare inedită copiilor.

„Am amplasat în fața Operei o cutie poștală specială, în care vor putea fi puse scrisori adresate lui Moș Crăciun. Cu siguranță, Moșul le va aduce tuturor cadourile dorite, la casele lor, pentru că toți copiii din Iași sunt cuminți și isteți. La Operă, Moș Crăciun va lăsa copilului care-i va scrie cea mai frumoasă scrisoare o invitație la lojă la un spectacol de pe 23 decembrie și dulciuri de la renumitul producător belgian Leonidas. Câștigătorul premiului va fi anunțat miercuri dimineață” a declarat managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Daniel Șandru.


„Cântând Crăciunul” nu este ultimul eveniment al anului la Opera ieșeană, care mai programează pe final de 2021 opereta ”Liliacul”, de Johan Strauss (fiul), pe 28 și 29 decembrie.