Mort de beat s-a rasturnat cu excavatorul. A ajuns in arest!

Cercetări pentru încredinţarea conducerii unui buldoexcavator fără permis

La data de  4 decembrie, în jurul orei 14.00, poliţiştii Serviciului Rutier Iaşi au fost sesizaţi despre un accident rutier cu victime care a avut loc pe DJ 249 E, în apropierea localităţii Ţuţora.

Din primele cercetări a rezultat faptul că un bărbat, de 47 ani, care ar fi condus un buldoexcavator pe drumul public, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, cel mai probabil pentru că ar fi fost sub influenţa alcoolului şi ar fi  părăsit partea carosabilă, răsturnându-se. Conducătorul auto a fost rănit uşor.

Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui auto sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 07 decembrie a.c., bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi introdus în Arestul I.P.J. Iaşi iar cercetările continuă.