Momente unice la Hadambu. Printre lacrimi, Arhimandritul Nicodim Gheorghita le-a povestit credinciosilor ca rugile la Maica Domnului l-au ajutat in momentele grele

Momente speciale aseara la Hadambu, la scoaterea in procesiune a Icoanei Facatoare de Minuni ai Maicii Domnului. Printre lacrimi, arhimandritul Nicodim Gheorghita a povestit ca in momentele dificile petrecute la Manastirea Hadambu se ruga la Maica Domnului, care l-a ajutat sa depaseasca perioadele grele.

„Ma asezam cate o ora in genunchi in monumentul istoric si o intrebam pe Maica Domnului: ‘Unde dorm Maica Domnului in noaptea asta? Unde imi plec capul Maicuta Domnului? Am venit pentru tine sa redeschid acest loc parasit. Ce mananc Maica Domnului astazi?’ Si asa vorbind cu Maica Domnului credeti, nu credeti, uitati unde a ajuns Manastirea Hadambu. Un loc pustiu…Chinuiti…Ce am putut sa fac Maica Domnului? M-a iertat pe mine vrednicul sa ridic ceea ce vedeti astazi prin truda si osteneala celor care mi-ati fost alaturi si ma plec in fata voastra si va sarut mainile tuturor ca ati facut din acest loc un colt de rai. Truda dumneavoastra… Cum imi pun deseori intrebari. Si oamenii simpli din autocarul de la masina care m-au sustinut ca aici am ajuns de 26 de ani… Asa ca, va multumesc ca existati si m-ati sprijinit. Eu va pot promite cu ajutorul Maicii Domnului ca o sa va pomenesc pana pun mainile pe piept. Sa ne ajute Maicuta Sfanta sa ne ajunga anii, sa va pot propovadui in continuare si sa ma bucur de ce am muncit impreuna cu dumneavoastra”, le-a spus credinciosilor, parintele Arhimandrit Nicodim Gheorghita, staretul Manastirii Hadambu.

Sute de credinciosi au participat aseara la săvârşirea Vecerniei unită cu Litia, urmată de procesiunea cu Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu.

Manastirea a fost construită în apropierea unei vetre monahale mai vechi, în timpul domnitorului Grigore Ghica Vodă intre anii 1658 – 1659. Ctitorul mănăstirii este pan Iani (Ioan) Manu, zis Hadâmbu sau eunucul, postelnic la curtea lui Vasile Lupu. Între 1959 și 1990 mănăstirea a fost desființată și s-a aflat în paragină.

De-a lungul existenței sale, Mănăstirea Hadâmbu a fost supusă mereu eroziunii timpului și vicisitudinilor istoriei. Așezământul monahal a fost închinat de la început Patriarhiei Ierusalimului, aflându-se în această dependență până la secularizarea averilor mănăstirești (1863).

Schitul a fost prădat de două ori: în anii 1661 și 1671. Patriarhul Hrisant Notaras (1707-1731) al Ierusalimului a pus Mănăstirea Hadâmbu sub ascultarea Mănăstirii „Sfântul Sava” din Iași (închinată și ea la Ierusalim), care administra averile din Moldova ale Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Ulterior, începând de prin anul 1734 Mănăstirea de pe Dealul Mare este amintită în documente ca metoh al Mănăstirii Galata (închinată și ea Sfântului Mormânt). Biserica a fost reparată în anul 1780, după ce a fost pusă sub administrarea unei epitropii.[3]

La Mănăstirea Hadâmbu au viețuit mai multe generații de călugări greci până la promulgarea legii privind secularizarea averilor mănăstirești închinate (decembrie 1863) de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Ca urmare a acestei legi, monahii greci au fost obligați să părăsească mănăstirea.

Mănăstirea Hadâmbu a fost reînființată abia în anul 1937, aici stabilindu-se primii călugări români, în frunte cu ieromonahul Iov Mazilu (1891-1974). Aceștia au reparat acoperișul bisericii, au reparat bolta și au consolidat o parte a zidurilor lăcașului de cult cu cărămidă, după cum se vede și în zilele noastre.

Nici călugării români nu au stat prea mult, deoarece în urma Decretului nr. 410/1959 mănăstirea a fost desființată. Când a vizitat aceste locuri în anul 1976 în vederea înscrierii schitului în monumentalul „Dicționar enciclopedic de artă medievală românească”, reputatul istoric de artă Vasile Drăguț a găsit aici un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea, cu o biserică de mici dimensiuni, turnul porții servind și de clopotniță, plus construcții anexe aflate în ruină.

Aflată pentru a doua oară în părăsire, Mănăstirea Hadâmbu a fost redeschisă în anul 1990, când, din încredințarea mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei, a fost numit ca stareț protosinghelul Nicodim Gheorghiță. Mănăstirea și-a mărit de cel puțin trei ori suprafața pe care o deținea cumpărând terenurile localnicilor din apropiere, în prezent având în jur de cinci hectare de pământ.

După redeschiderea mănăstirii s-au construit mai multe clădiri printre care o biserică nouă cu hramul „Acoperământul maicii Domnului”, un arhondaric de dimensiuni mari, o stăreție, un agheasmatar, un magazin bisericesc, un muzeu, o fermă zootehnică, un bazin de apă, trei fântâni șu un zid de incintă; de asemenea, s-au împodobit cu pictură și mobilier ambele biserici.

În ziua de 22 ianuarie 2003, la ora 19,30, a izbucnit un năprasnic incendiu la Mănăstirea Hadâmbu, în care au ars 28 chilii.

Toată casa s-a transformat în scrum, inclusiv cărțile și obiectele bisericești adăpostite într-o magazie, cu excepția Icoanei Maicii Domnului, Făcătoare de Minuni. Din cauza drumului greu accesibil, a poleiului de pe drumul forestier și a înclinației pantei, cele trei autospeciale cu apă au ajuns cu greutate după două ore de la izbucnirea incendiului. Din primele cercetări efectuate a reieșit că incendiul a pornit de la supraîncălzirea unui coș de evacuare, care nu a fost protejat termic.

Biserica veche a fost reconsolidată, i s-a făcut un nou acoperiș în stil moldovenesc, o nouă catapeteasmă, precum și un nou baldachin pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. De asemenea, a fost consolidat și turnul clopotniță. La 11 octombrie 2009, cu prilejul împlinirii a 350 de ani de la atestarea documentară a bisericii vechi, lăcașul de cult cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a fost resfințit de un sobor de preoți în frunte cu mitropolitul Teofan Savu al Moldovei și Bucovinei, episcopul Vincențiu Grifoni al Sloboziei și Călărașilor și Calinic Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Mănăstirea este un complex care mai cuprinde o biserică nouă construită între anii 1996 – 2000 cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, un aghiazmatar, un muzeu și un magazin. Parcul „Bucuria copiilor”, special amenajat în apropiere are o priveliște minunata cu un lac cu lebede și o fermă cu animale domestice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *