Miroslava modernizează sistemul de iluminat public

foto_Miroslava

Astăzi, UAT Comuna Miroslava a semnat contractul de finațare prin Asociația Fondului de Mediu (AFM) pentru proiectul de investiție „Modernizarea sistemului de iluminat public în comuna Miroslava, județul Iași, prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat LED și achiziționarea și instalarea sistemelor de dimare/telegestiune care permit reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiție”

Obiectivele urmărite sunt creșterea gradului de siguranță, de confort și de calitate a vieții, funcționarea permanentă a luminilor stradale. Lucrările prevăd înlocuirea a 354 de aparate de iluminat existente cu aparate de iluminat cu tehnologie LED; montarea a doua aparate de tip pietonal; implementarea unui sistem de telegestiune în aparatele de tip AIL, care permite monotorizarea și controlarea de la distanță a aparatelor de iluminat; implementarea unui sistem de dimare prin care să se regleze intensitatea luminii în funcție de trafic și de lumina naturală pentru optimizarea costurilor. Localitățile incluse sunt Brătuleni, Proselnici, Cornești, Valea Adâncă, Miroslava, Valea Ursului și Horpaz.

Valoarea invesiției depășeste 1.6 milioane de lei, în urma implementării acestuia se estimează reducerea cu 70% a cheltuielilor cu energia pentru iluminatul public.