Miroslava are în acest an un buget total de aproape 100 milioane lei

foto_Miroslava

Comuna Miroslava continuă să se dezvolte într-un ritm susținut, iar veniturile la autoritatea locală cresc an de an. Miroslava este cea mai bogată din comună din județ și se numără printre primele din țară. Față de anul trecut, bugetul estimat este cu 44% mai mare.

Potrivit proiectului de buget publicat de primărie, cheltuielile totale vor fi de peste 90 milioane lei, în condițiile în care investițiile reprezintă aproape jumătate din această sumă.

Câteva cifre relevante din bugetul comunei Miroslava:

  • dezvoltarea afacerilor din comuna limitrofă a Iașului aduc la bugetul local peste 26 milioane lei doar din cotele impozitului pe venit
  • impozitele și taxele pe proprietate aduc venituri de circa 10 milioane lei
  • concesiunile și închirierile făcute de Primărie generează un venit de 2,6 milioane lei
  • subvențiile acordate de la bugetul de stat pentru proiectele în derulare (inclusiv europene) ajung la circa 26 milioane lei, prin intermediul unor programe precum AFIR, PNI, AFM, PNRR și POR

Câteva dintre investițiile pe care Miroslava vrea să le facă în acest an, în condițiile în care cheltuielile sunt estimate la circa 45 milioane lei:

  • reabilitarea de școli și refacerea de străzi
  • realizarea unei baze sportive la Uricani
  • amenajarea unui parc de agrement în Horpaz
  • înființarea unei centru de colectare prin aport voluntar a deșeurilor
  • extinderea rețelelor de apă și canalizare
  • modernizarea sistemului de iluminat
  • amenajarea de stații pentru transport public
  • extinderea rețelei de energie electrică
  • realizarea de centrale fotovoltaice: Primărie, la sala de sport și la ferma Uricani
  • construirea unui pod peste Bahlui pentru acces la Parcul Industrial II