Mircea Geoană este la Iași. Va tine un discurs in cadrul dezbaterii „Securitate economică și inovare pe flancul estic al NATO și UE”

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, va efectua vineri, o vizită la Iaşi şi Bacău. Acesta urmează să viziteze compania Aerostar S.A. Bacău şi Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”.

”Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, va efectua vineri, 17 noiembrie 2023, o vizită la Iaşi şi Bacău.  La Iaşi, înaltul oficial va participa, începând cu ora 10.00, la dezbaterea intitulată „Securitate economică şi inovare pe flancul estic al NATO şi UE”, organizată de Camera de Comerţ Iaşi”, anunţă un comunicat oficial.

La Bacău, Secretarul General Adjunct al NATO va vizita, începând cu ora 13.15, Aerostar S.A. Bacău. Compania românească va semna un contract de colaborare cu Derco Aerospace, parte a grupului american Lockheed Martin, având ca obiect transferul tehnologic pentru reparaţiile de nivel D ale echipamentelor  avionului F-16, precizează comunicatul. 

UPDATE

Secretarul Adjunct al NATO, Mircea Geoana a sustinut astazi la Iasi o conferinta cu tematica „Securitate economica si Inovare pe flancul estic al NATO si UE”. Dezbaterile au inclus și subiecte ce țin de modul în care Alianța Nord-Atlantică poate contribui la consolidarea securității economice în regiunea Moldovei. De asemenea a fost  subliniat potențialul de hub regional al Iașului în relația cu Republica Moldova.

Discutiile au avut in prim plan situatia Romaniei in raport cu razboaiele de la nivel mondial. Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a vorbit la Iași, despre importanța aderării Suediei la NATO. În context, el a arătat că “vom avea un flanc estic transformat, coerent şi continuu de la Marea Nordului la Marea Baltică, până la Marea Neagră şi Marea Mediterană”.

Mircea Geaonă, Secretar Adjunct NATO

Vorbim foarte mult despre flancul estic al NATO. Și unde poate fi un loc mai bun de a vorbi despre aceasta decât la Iași, marele oraș al României și al Europei. Cu venirea foarte curând și a Suediei în NATO, vom avea un flanc estic transformat, coerent și continuu de la Marea Nordului la Marea Baltică, până la Marea Neagră și Marea Mediterană. Această nouă realitate strategică are și va continuă să aibă importante consecințe nu doar de securitate, dar și politice și economice.

Mircea Geoana a adus in discutie si situatia vulnerabila prin care trece Romania in acest moment. Acesta a mentionat ca statul roman este tot mai difunctional si nepregatit pentru vremurile actuale.

Mircea Geaonă, Secretar Adjunct NATO

Niciodată în istorie, România nu a cunoscut un moment mai favorabil decât acum. Cu securitatea asigurată de cea mai de succes Alianță din istorie – NATO și parte a celui mai interesant experiment politic din istorie – Uniunea Europeană. Cu o valoare strategică multiregională fără precedent. Și totuși, țara se golește de tineri, economia crește însă nu produce dezvoltare, inegalitățile să adâncesc.

Mircea Geoana a transmis care sunt solutiile prin care Romania poate iesi din aceasta situatie.

Mircea Geaonă, Secretar Adjunct NATO

În primul rând, transformarea rolului și funcționalității Statului român. Un stat transformat, strategic în fixarea marilor direcții de dezvoltare, competent, agil și selectiv în execuția și implementarea acestor strategii. Formele fără fond trebuiesc evacuate fără întârziere din cultura politică românească. Modul de funcționare al politicului românesc trebuie regândit din temelii Meritocrația și competența trebuie să înlocuiască în viața publică a cetății actuala politică de clan și cumetrie.

Pe langa aceste solutii, Mircea Geoana vrea sireinventarea modelului economic si a contractului social, intr-un New Deal romanesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *