Ministrul Rafila crede că „fenomentul plicului” în sistemul de sănătate s-a redus: Avem sesizări negative, undeva în jur de 2 la sută din totalul cazurilor

medic-spital-e1614091051634-640x400-1

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că fenomenul plicului în sistemul sanitar a scăzut foarte mult şi că sunt sesizări negative de doar 2 la sută din totalul cazurilor. În ceea ce priveşte proiectul de co-plată, Rafila a explicat că e un proiect pilot ce va fi introdus peste 3 ani în unul sau două spitale.

Întrebat luni, la TVR Info, cum scapă România de fenomenul plicului în sănătate, Alexandru Rafila a subliniat că acest fenomen a scăzut foarte mult.

„Cred că s-a redus acest fenomen, avem semnale, dar ne uităm şi noi la sesizările care se fac către Ministerul Sănătăţii după internări, în general avem sesizări negative, undeva în jur de 2 % din totalul cazurilor, deci nu e foarte mult, 2 % Noi avem toleranţă zero faţă de acest tip de comportament şi aici de asemenea trebuie să avem o abordare dublă. Pe de o parte în ceea ce priveşte personalul medical care în momentul de faţă este retribuit, cred eu corespunzător şi care ştiţi bine, au fost ani de zile când medicii, asistenţii medicali erau foarte, foarte prost retribuiţi”, a declarat Rafila.

Întrebat de asemenea, despre introducerea de co-plată în spitale, Rafila a explicat că e un proiect pilot.

„Rămâne în pilot în 1- 2 spitale peste 3 ani. Informaţia care a fost difuzată în spaţiul public a fost speculată, dar şi utilizată din punct de vedere politic într-un mod incorect aş spune şi cred că orice lucru trebuie pilotat, încercat, nu e niciun fel de problemă. E o propunere făcută de consultanţii acestei strategii. Dacă nu se doreşte, nu trebuie neapărat să se aplice. Dar să spui că este o co-plată impusă când se discută despre un pilot în 2 spitale care se va desfăşura peste 3 ani este în mod evident o dovadă de rea credinţă sau de lipsă de înţelegere, care pe care n-aş vrea să o comentez”, a precizat Alexandru Rafila.