Ministrul Educației a lansat un chestionar pentru vaccinarea elevilor minori

vaccinare scoli

Un chestionar pentru vaccinarea elevilor minori împotriva COVID-19 este lansat începând de astăzi de Ministerul Educației. Părinții își pot exprima intenția în privința vaccinării elevilor.

Începând de azi, chestionarul este „diseminat” în școli, prin intermediul inspectoratelor școlare județene.

„Acesta nu este obligatoriu, nu constituie obligație de vaccinare și va fi pus la dispoziția părinților în vederea completării”, a transmis Ministerul Educației.

Persoana desemnată pentru protecția sanitară la nivelul unității de învățământ va transmite direcțiilor de sănătate publică chestionarele completate de către părinți/tutori legali.

În cazul exprimării intenției de vaccinare, vaccinarea elevilor minori se va efectua numai cu acordul informat, exprimat în scris, în prezența părintelui/tutorelui legal al copilului.

Scopul completării chestionarului este sprijinirea celor care doresc să se vaccineze și beneficiază de acordul informat, exprimat în scris, al părinților sau reprezentanților legali, prin organizarea de echipe mobile de vaccinare în școli de către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) și direcțiile de sănătate publică.

„Chestionarele nu necesită asumare prin semnătură și pot fi transmise și în format electronic”, adăuga sursa citată.