Ministrul Apărării: „Nimeni nu va fi luat cu forța în armată!”
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat marți seara că nimeni nu va fi înrolat cu forța în Armata Română, iar cei care vor alege să devină rezerviști voluntari vor trece printr-un proces de selecție și instruire. Noul pachet de legi privind actualizarea cadrului legislativ va ajunge în Parlament în această toamnă.
Explicațiile au venit pe fondul zvonurilor răspândite recent în mediul online, potrivit cărora tinerii români ar urma să fie obligați să meargă la război în Ucraina. Ministrul a infirmat categoric aceste informații și a subliniat la Euronews, citat de Mediafax, că „în armată nu va fi luat nimeni cu forța”.
Procesul pentru cei care vor să devină voluntari presupune evaluări, pregătire fizică, trageri și exerciții alături de militarii profesioniști, pentru a putea fi integrați în rezerva operațională. „Voluntarul în termen va trebui să treacă niște teste. Este o solicitare fizică, în primul rând, pe care orice activitate militară o impune”, a explicat Moșteanu.
El a adăugat că baza de date a armatei trebuie actualizată constant, pentru ca instituția să știe unde se află fiecare rezervist și la ce comisariat teritorial să se prezinte, dacă va fi nevoie. În opinia sa, aceste proceduri sunt „lucruri absolut normale” pentru orice armată, iar apartenența României la NATO oferă garanția că țara este protejată: „Avem privilegiul de a fi țară NATO, iar asta ne permite să stăm liniștiți, să fim în siguranță și să nu avem perspectiva unui război.”
În privința modernizării armatei, ministrul a recunoscut că ritmul actual este prea lent, mai ales în contextul războiului din Ucraina și al creșterii cererii mondiale de armament. Deși în ultimii ani au fost demarate programe importante de înzestrare, Moșteanu spune că multe dintre echipamentele aflate în dotare sunt învechite și nu corespund standardelor NATO.
El a avertizat și asupra întârzierilor în producția de armament la nivel global, ceea ce afectează inclusiv programele strategice ale României, cum este achiziția sistemelor de apărare Patriot prin acordul guvern-la-guvern cu Statele Unite. Washingtonul își ajustează livrările în funcție de zonele de conflict, ceea ce prelungește timpii de așteptare.