Ministerul Educaţiei anunţă că înscrierile în cadrul programului ”Matematică Remedial” sunt deschise până la sfârşitul lunii octombrie
Ministerul Educaţiei anunţă că înscrierile în cadrul programului ”Matematică Remedial”, destinat sprijinirii profesorilor şi elevilor de gimnaziu, sunt deschise până la sfârşitul lunii octombrie.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că programul funcţionează şi ca platformă complementară a actului educaţional pentru copiii din mediile socio-economice afectate de analfabetismul funcţional.
”Ministerul Educaţiei şi Cercetării informează că înscrierile în cadrul programului „Matematică Remedial”, destinat sprijinirii profesorilor şi elevilor de gimnaziu pentru recuperarea competenţelor fundamentale la matematică, sunt deschise până vineri, 31 octombrie 2025, ora 17:00”, au transmis, duminică, reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Ei au precizat că în această toamnă au avut loc opt webinarii de informare pentru profesori şi directori de şcoli, câte unul pentru fiecare regiune.
Webinariile s-au axat pe următoarele teme: importanţa programului pentru reducerea decalajelor de învăţare la matematică; prioritatea sprijinirii şcolilor beneficiare PNRAS în anul şcolar 2025 – 2026; contextul şi fundamentarea programului, structurat şi scalabil pentru sprijin remedial la matematică.
Programul „Matematică Remedial” este destinat profesorilor de matematică, în special celor care au elevi în clasa a VIII-a.
Programul include două momente principale: un modul online asincron pentru activităţi remediale la matematică desfăşurate în clasă cu elevii (45 de ore), structurat în 10 unităţi de învăţare, acoperind 30 de săptămâni şcolare, în concordanţă cu programa şcolară şi un modul de formare pentru profesori (20 de ore), compus din două unităţi resursă care abordează practicile pedagogice esenţiale pentru educaţia remedială şi integrarea Inteligenţei Artificiale şi a tehnologiei digitale în predarea matematicii.
