Ministerul Economiei va fi reformat. Dispar 39 la suta din functiile de conducere

ministerul economiei

Ministrul Economiei, Claudiu Nasui a anuntat ca Ministerul Economiei va fi reformat, într-unul dintre cele mai importante eforturi de tăieri de posturi din rândul instituțiilor statului din ultimii zeci de ani. Practic vor disparea 39 la suta din functiile de conducere si 30 la suta din cele de executie.

„Actualul minister al economiei este rezultatul multiplelor despărțiri și comasări de ministere. Ministere inutile create numai pentru a oferi sinecuri în negocieri politice. De aceea, ministerul economiei a ajuns să aibă foarte multe structuri și, mai ales, foarte mulți șefi. Statul român e masiv supra-dimensionat. Mai grav, în ultimii ani numărul de bugetari și de instituții noi în România a tot crescut. De ce? Pentru că fiecare politician a vrut să-și crească puterea, posturile și bugetul la dispoziție pe spatele contribuabilului. De aceea cheltuielile statului au tot crescut. De aceea am ajuns să avem mii de structuri, instituții și agenții inutile. Le cunoaștem bine pe câteva dintre ele: institute ale levantului, academii de cercetare, agenții fără număr și pentru orice motiv, etc. Sunt efectiv sute de astfel de structuri înființate doar pentru a da posturi de conducere unor personaje conectate politic și pentru a salariza activ de partid. Toate acestea din banii noștri.A venit vremea să reformăm acest stat. Nu este nevoie de atâția șefi și directori în Ministerul Economiei. Avem nevoie de un stat mic și concentrat pe ce trebuie să facă. Unul care să genereze cheltuieli mai mici pentru contribuabili și birocrație mai puțină. Prin această reorganizare reducem funcțiile redundante și departamentele care nu și-au arătat niciodată utilitatea”, a spus Claudiu Nasui.

Acesta a mai precizat ca reducerea povarei fiscale implica reforma statului si reducerea cheltuielilor.