Ministerul de Externe al Ucrainei: „Declarațiile premierului Viktor Orban demonstrează disprețul patologic al acestuia față de Ucraina!”

Într-un interviu acordat presei, Orban a confirmat poziția Ungariei, potrivit căreia este necesară o încetare a focului în Ucraina, urmată de negocieri de pace. Acesta a mentionat ca Ucraina poate continua să lupte doar atât timp cât Statele Unite o sprijină cu bani și arme.

„Declarațiile premierului Ungariei demonstrează disprețul său patologic față de Ucraina și poporul ucrainean, care se opune agresiunii rusești, precum și propria miopie politică. La urma urmei, înfrângerea Ucrainei în război, pe care Viktor Orban o cere indirect, ar duce la o amenințare directă a agresiunii rusești pentru Ungaria și maghiari”, a transmis ministerul.

Ministerul de Externe din Ucraina a adăugat că liderul ungar ar trebui să se întrebe dacă își dorește pacea.

„Dacă răspunsul este afirmativ, el trebuie să se folosească de legăturile sale strânse cu Moscova pentru ca aceasta să înceteze agresiunea împotriva Ucrainei și să își retragă trupele”, a mai spus ministerul.