Mină marină, observată în largul Mării Negre, la 70 de kilometri travers de Capu Midia

277353930_339754378189693_3853844837827387774_n

Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, având la bord o grupă de scafandri deminori (EOD – Explosive Ordnance Disposal), execută astăzi, 28 martie, o misiune de cercetare și intervenție într-un raion maritim situat la o distanță de aproximativ 39 mile marine (70-72 km), în largul Mării Negre, travers de Capu Midia, unde a fost semnalată o mină marină în derivă.

Mina a fost observată, în această dimineață, de pescadorul românesc „Olimpus 1”, al cărei comandant a informat autoritățile române, pe canalele oficiale, în jurul orei 08.10.

După primirea sesizării, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat executarea unei misiuni de cercetare și intervenție în raionul maritim în care a fost sesizată mina.

Nava militară a ieșit, la ora 08.20, din portul militar Constanța și, după ce va ajunge în raion, va acționa pentru neutralizarea acesteia.