Mii de inculpați ar putea scăpa de dosarele penale

DIICOT

Procurorul Daniel Horodniceanu, care a condus DIICOT între 2015 şi 2018, consideră că hotărârea prealabilă de marți a Înaltei Curți de Casație și Justiție va duce la închiderea a mii de dosare penale.

Fost șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), astăzi procuror în cadrul DIICOT Iași şi membru în Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, Horodniceanu este convins că efectul va fi devastator și că 70% din dosarele pe care le instrumentează se vor prescrie. Printre numele grele care pot scăpa de condamnare sau de acuzaţii, în urma prescrierii răspunderii penale, o listă foarte consistentă, se numără și Elena Udrea, Ioana Băsescu, Bogdan Olteanu și Mihai Chirica.