Mii de botoșăneni sunt bolnavi de diabet

Potrivit medicilor sunt 12.100 pacienți cu diabet aflați în evidența cabinetului de diabet de la  Botoșani și 6000 aflați în evidența celui de la Dorohoi. Nu lipsesc nici copiii, în evidența cabinetelor fiind 101 copii. În realitate, numărul celor care suferă de această boală este mult mai mare, potrivit Botosani Online.

„Prima cauză de orbire și de insuficiență renală este diabetul zaharat. Pacienții cu diabet fac de două, trei ori mai mult accidente vasculare și infarct de miocard. Diabetul fiind prima cauză de boală cardiovasculară.  Numărul cazurilor față de alți ani este relativ constant ca și creștere, adică 80, 90 cazuri lunar. Dar la un pacient diagnosticat cu diabet, există un pacient care nu se știe cu diabet.” a spus Carmen Galiano, medicul șef Compartimentul Diabet zaharat și boli metabolice.

La fel ca în majoritatea bolilor, prevenția este cea mai importantă.

„Pentru a preveni această boală ar trebui să fim atenți la alimentație, să nu luăm în greutate, să facem cât mai multă activitate fizică și să ne testăm anual cu analizele de bază. Avem noțiunea de prediabet adică o valoare a glicemiei care nu se încadrează în diagnosticul de diabet și este cuprinsă între 100 -125 mg% iar ca hemoglobină gligozilată între 5,7- 6,4 %. Pacienții cu aceste valori trebuie obligatoriu să înceapă un program de regim și de activitate fizică care să împiedice să ajungă la diagnosticul de diabet.” a mai spus medicul

În cazul copiilor, boala se transmite de la părinți, mecanismul este unul imunologic și nu se poate interveni pentru a împiedica apariția acesteia. Totuși, față de alți ani, botoșănenii par un pic mai educați și se prezintă la medic „Uneori această boală este liniștită și se diagnostichează atunci când apar complicații la nivel de ochi, de rinichi, eventual întâmplător prin analize se depistează. Componenta genetică este o cauză în primul rând la copil, adică dacă tatăl este cu diabet tip 1 și copilul va face diabet de tip 1, iar mecanismul este unul imunilogic. La pacienții până în 30 de ani mecanismul de apariție a diabetului este exclusiv imunolog, aici nu avem cum interveni decât tratând efectiv boala. Nu putem împiedica cauza. Studiile urmăresc să facă și acest pas, de a preveni diabetul de tip unu. La tipul doi, cauzele principale sunt sedentarismul, alimentația haotică, creșterea în greutate, stresul puternic.” a mai arătat medicul șef al Compartimentului Diabet zaharat și boli metabolice.

Pandemia COVID a lăsat urmări și în ceea ce privește îmbolnăvirile cu diabet., în statistici existând și botoșăneni care s-au ales cu această boală în urma infectări cu COVID. „Se știe că virusul Sars Cov 2 a avut tropism și pe pancreas și a declanșat creșteri de glicemie. Au fost personae care au rămas cu acest diabet și au fost persoane la care odată cu vindecarea s-a remis și hiperglicemia. În acea perioadă au existat creșteri a cazurilor cu diabet.” a încheiat medicul Carmen Galiano.

Pacienții cu diabet tratat cu insulină au dreptul la un număr de 33 de teste lunar și la glucometru. Odată cu rețeta de insulină primesc și teste gratuite tocmai ca să se poată testa.

Campania de testare a glicemiei organizată, marți, 14 noiembrie, de conducerea Spitalului Județean Mavromati împreună cu medicii diabetologi, s-a bucurat de un real succes. În incinta unității medicale au fost efectuate 211 teste, unele persoane fiind redirecționate către medicii diabetologi. Potrivit cadrelor medicale, 170 de pacienți au avut valoarea glicemiei sub 150, 34 de pacienți între au avut valori  între 200 și 300, șase peste 300 și un pacient a avut peste 400.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *