Mihail Vlasov a fost pus in libertate de Tribunalul Vaslui

mihail vlasov

Fostul presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei a fost pus ieri in libertate de Tribunalul Vaslui, care a admis cererea de liberare conditionata.

“Instanța admite contestația formulată de condamnatul Vlasov Mihail, deținut în prezent în Penitenciarul Vaslui. Admite cererea și propunerea, având ca obiect liberare condiționată, privind pe condamnatul Vlasov Mihail. Dispune liberarea condiționată a condamnatului Vlasov Mihail, deținut în prezent în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 165/F/03.08.2018 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală. Îi impune condamnatului Vlasov Mihail obligația de a nu părăsi teritoriul României, pe toată durata termenului de supraveghere. Menține celelalte dispoziții din sentința contestată și înlătură dispozițiile contrare. Definitivă”, se arată în decizia judecătorilor Tribunalului Vaslui.

In 2020, Mihail Vlasov a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 8 ani de închisoare într-un dosar în care este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

DNA l-a acuzat pe Mihail Vlasov, ca în perioada 2008 – 2014, abuzând de funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a întreprins demersuri pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta.

Potrivit procurorilor, au fost adus grave prejudicii atât Camerei de Comerţ, cât şi SC Romexpo SA, la care CCIR este acţionar majoritar.