Mihai Tudose, favorit ca ministru la Apărare în locul lui Vasile Dîncu – surse

4-mihaitudose-mad

Mihai Tudose pare a fi favorit să preia portofoliul Apărării. În urma deciziei lui Vasile Dîncu de a demisiona, luni, numele cel mai vehiculat de surse, ca viitor șef la apărare, este cel al europarlamentarului PSD Mihai Tudose.

Vasile Dîncu a demisionat luni din funcția de ministru al Apărării, în urma unor discuții avute la Cotroceni. Cel care i-ar fi solicitat demisia ar fi fost chiar Klaus Iohannis, în urma declarațiilor pe care fostul ministru le-a făcut referitor la o posibilă negociere a Ucrainei cu Rusia pentru a obține pacea, susțin surse apropiate de Cotroceni. Cu toate acestea, fostul ministru susține că nu i-a fost solicitată demisia.

Vasile Dîncu a invocat imposibilitatea colaborării cu președintele, dar i-a mulțumit premierului

Iată textul demisiei, postat de Vasile Dîncu pe Facebook:

”În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al apărării naționale.

Redau, mai jos, textul integral:

Domnului Prim Ministru al Guvernului României

Nicolae – Ionel Ciucă

DEMISIE

Subsemnatul, Vasile DÎNCU, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție.

Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române.

Domnule Prim Ministru, vă mulțumesc pentru colaborarea onestă și deschiderea de care ați dat dovadă pe tot parcursul activității guvernamentale comune și vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele și programele Ministerului si Armatei Române,  din calitatea de senator, membru în Parlamentul României.

Vasile DÎNCU

București, 24 octombrie 2022”

Marcel Ciolacu: „Este posibil orice”

Surse apropiate Cotroceniului susțin că solicitarea demisiei lui Vasile Dîncu de către președintele României a fost strict legată de afirmațiile considerate neprofesioniste, pe care fostul ministru le-a făcut în legătură cu faptul că Ucraina ar trebui să negocieze cu Rusia o posibilă pace.

Marcel Ciolacu a declarat că nu a vorbit cu Klaus Iohannis despre demisia lui Vasile Dîncu.

Luni la ora 18:00 va avea loc un Birou Politic al PSD în care Marcel Ciolacu susține că va decide, alături de colegii de partid, numele viitorului ministru al Apărării.

Cu toate acestea, președintele PSD susține că ”este posibil orice” referitor la ipoteza cedării mandatului de ministru al Apărării către PNL.