Meniu special pentru pacienții Spitalului de Boli Infecțioase, în ziua de hram

sf parascheva

Spitalul de Boli Infecțioase din Iași poartă, din anii 90, hramul Cuvioasei Parascheva.

O binecuvântare pentru o unitate medicală să aibă, alăturat, pe lângă, denumire, și numele unei sfinte atât de iubite și cunoscute pentru puterile sale vindecătoare, spun cei care, de-a lungul anilor, au păstorit acest spital.  

De câteva zile, atmosfera orașului e profund încărcată de spiritualitate. Dar acest lucru nu se simte doar pe căile bătătorite de pelerinii veniți să se închine la Cuvioasa Parascheva, ci și pe holurile spitalului de Boli Infecțioase.

Totul a fost primenit așa cum îi stă bine oricui la ceas de sărbătoare. Se apropie hramul spitalului. Au trecut zeci de ani de când Sfânta Parascheva a poposit parcă în spațiul spitalicesc, iar de atunci harul și darurile Sfintei veghează parcă asupra bolnavilor care ajung în suferință aici. Mulți dintre bolnavii spitalului ar fi vrut ca pe 14 octombrie să ajungă la slujba de la Mitropolie și să o prăznuiască pe Cuvioasa Parascheva așa cum se cuvine. Dar acum trec printr-o încercare pe patul de spital.

Pentru aceștia, conducerea spitalului a pregătit, în ziua hramului, după slujba preotului misionar și binecuvântarea acestuia prin saloane, și un meniu special.

”Pentru pacienții cărora patologia pentru care sunt internați le permite un regim alimentar diversificat, am gândit, împreună cu specialistul în nutriție și dietetică, un meniu deosebit .

Astfel, vineri 14 octombrie, aceștia vor avea la masa de prânz ciorbă de perișoare, piure și friptură de pui la tavă cu salată de sfeclă roșie. Desertul va consta în budincă de branză de vaci la cuptor și mere.

Ne-am gândit de asemenea la cei care poate și-ar fi dorit să participe la slujba de Sf Parascheva la Mitropolie, dar afecțiunile de care suferă și pentru care sunt internați nu le permite acest lucru.

De aceea, preotul misionar al spitalului nostru care, constant este alături de cei în suferință, va oficia o slujbă și va cuvânta rugăciuni pentru bolnavi dar și pentru  cei care îi îngrijesc, atât personalul medical cât și auxiliar. Facem tot ce ține de noi pentru ca pacienții să treacă mai ușor de perioada spitalizării , iar starea de spirit este un aliat important în dorința de a se însănătoși și a-și relua activitățile de zi cu zi cât mai repede. ”, a spus Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva”.