Medicul rănit în incendiul de la spitalul din Piatra Neamț a fost numit „Eroul Anului 2020”, în Belgia

Medicul Cătălin Denciu, rănit în incendiul de la Spitalul Piatra Neamţ în timp ce încerca să salveze pacienţii, a fost declarat ”Eroul Anului 2020” în Belgia, unde el se află acum sub tratament.

Hans Kulge, directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS, a făcut anunţul fiind prezent, miercuri, la Palatul Cotroceni, unde a participat alături de preşedintele Klaus Iohannis la un eveniment orgnizat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, transmit stirileprotv.ro.

”În ciuda faptului că această pandemie nu s-a terminat, România a reuşit foarte bine să îşi dovedească capacitatea instituţională şi solidaritatea comunităţii, şi devotamentul eroic al lucrătorilor din sănătate din România. Sunt foarte bucuros că ţara mea natală, Belgia, a recunoscut meritele unui medic român din Piatra Neamţ, Cătălin Denciu, declarându-l eroul anului 2020. Am stat de vorbă personal cu domnul colonel care răspunde de spitalul acela din Belgia.”,  a declarat directorul de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.