Medicul Dan Tesloianu este cercetat în dosarul de corupție care vizează perchezițiile de la Spiridon

Apar noi detalii în dosarul de corupție instrumentat de IGPR și procurorii Înaltei Curți, în cadrul căruia se fac percheziții la Spitalul Spiridon și se verifică modul în care s-ar fi construit ilegal într-o arie protejată de la Movileni. Ieșeanul care se află în centrul atenției este Dan Tesloianu, medic la Spitalul Judeţean „Sfântul Spiridon” din Iaşi și un cunoscut colecţionar de artă din municipiului Iaşi.
Acesta este cercetat împreună cu Eduard Belu, medic la Secția de Cardiologie din cadrul Spitalului Militar Regina Maria din municipiul Brașov. Aceștia ar fi deținut un ONG prin care introduceau banii în circuit legal. Din acei bani, cei doi medici ar fi construit o casă de vacanță într-o arie naturală protejată din comuna Movileni. Anchetatorii verifică acum cum au fost obținute avizele.
După efectuarea perchezițiilor domiciliare, echipele constituite împreună cu organele de control din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția regională antifraudă fiscală Suceava vor efectua controale specifice, în vederea luării măsurilor legale cu privire la operațiunile derulate de societățile comerciale vizate, în domeniul producerii și distribuției de echipamente și dispozitive medicale.
De asemenea, vor fi puse în executare nouă mandate de aducere ale persoanelor cercetate în cauză și vor fi citați mai mulți martori, în vederea audierii, activitățile urmând a fi desfășurate la sediul I.P.J. Iași.