Medicii și farmaciștii implicați în dosarul rețetelor false au scăpat cu achitări și pedepse cu suspendare

Tribunalul Bucureşti a aplicat pedepse cu suspendare sau achitări în cazul medicilor şi farmaciştilor de la farmaciile Dona, trimişi în judecată de procurori pentru falsificarea a mii de reţete medicale compensate.

Dosarul a fost trimis de procurori la Tribunalul Bucureşti în decembrie 2012, fiind finalizat în primă instanţă de judecători după opt ani de proces.

Dintre cei 34 de inculpaţi deferiţi justiţiei, şapte medici şi farmacişti au fost condamnaţi la câte trei ani închisoare cu suspendare şi efectuarea a 120 de zile muncă în folosul comunităţii, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, însă au fost achitaţi pentru dare de mită şi spălarea banilor.

Este vorba de Wychy-Nessy Prioteasa-Constantinescu (farmacist diriginte şi coordonator a 10 farmacii din cadrul lanţului farmaceutic Dona), Geta Vecserdi (farmacist diriginte), Gabriel Sescu (administrator la C.M.), Cristina Daniela Sescu (medic psihiatru), Maria Mirabela Sescu (director adjunct la C.M.), Sorin Gelu Pătraşcu (asociat şi administrator la o firmă), Marinela Filoti.

Restul inculpaţilor au fost achitaţi sau a fost încetat procesul penal împotriva lor deoarece faptele s-au prescris, unii dintre ei primind mici amenzi administrative. Printre aceştia se află Anca Mihaela Solomon (farmacist diriginte), Claudia Elena Şerban (farmacist coordonator zonă pentru 10 farmacii Dona) şi Adriana Liliana Craina (director de zonă al lanţului farmaceutic Dona).

De asemenea, judecătorii au respins acţiunea civilă formulată de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii, deoarece prejudiciul a fost achitat de partea responsabilă civilmente – SC Siepcofar SA.

Toate sechestrele puse pe bunurile inculpaţilor au fost ridicate de instanţă.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Medicii şi farmaciştii din acest dosar sunt acuzaţi că au falsificat 4.000 de reţete medicale, prejudiciul produs Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti fiind de 1,6 milioane lei. Pe unele dintre reţete figurau şi numele unor persoane decedate.