Medicii se plâng de criza vaccinurilor HPV, deși Ministerul Sănătății susține că există 14.000 de doze

hpv-vaccine-image

Câteva societăți medicale au solicitat ,astăzi, într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului, ministrului interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, şi premierului Florin Cîţu, să aloce fondurile necesare care să permită derularea „fără sincope” a programului de vaccinare anti-HPV.

Considerăm că, în situaţia actuală, este imperios necesar să se asigure continuitatea programului de vaccinare împotriva infecţiilor cu HPV prin achiziţia dozelor menite să acopere necesarul de vaccinare atât pentru grupa de vârstă 11-14 ani, cât şi pentru categoria nou introdusă în program la începutul lunii septembrie, respectiv 15-18 ani. Solicităm Guvernului României şi Ministerului Sănătăţii să rezolve rapid aceasta problemă şi să îşi onoreze promisiunile făcute în repetate rânduri în acest an de reprezentanţi ai autorităţilor, de asigurare a bunei desfăşurări şi de extindere a acestui program, precum şi de aliniere la obiectivele din Planul European pentru Combaterea Cancerului”, se arată în scrisoare.

Totodată, mai multe asociații și fundații au atras atenția că în cabinetele medicale nu există doze de vaccin HPV disponibile pentru copiii care se înscriu anul acesta în acest program. Ministerul Sănătății susține că la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică există un stoc de 14 mii de doze. Aceștia au transmis și ei o scrisoare deschisă.

„Ministerul Sănătății mulțumește părinților și tuturor reprezentanților societății civile pentru preocuparea și implicarea activă în derularea campaniei de vaccinare anti-HPV. Ministerul Sănătății va continua și intensifica procesul de vaccinare anti – HPV, în cadrul Programului Național de Vaccinare. Precizăm că, există un număr de peste 14 000 de doze de vaccin anti-HPV în stocul direcțiilor de sănătate publică care trebuie utilizate pentru imunizarea cu prima doză a fetelor cu vârsta cuprinsă intre 11 și 18 ani și facem apel la medicii de familie să le solicite și să continuie campania dacă au cereri noi la cabinetele medicale”, a transmis Ministerul Sănătății (MS).

Autoritățile au precizat că exsită un acord-cadru cu frunizorul care prevede achiziționarea pe 4 ani a stocurilor necesare pentru aprovizionarea cabinetelor de familie.

„Dozele existente trebuie utilizate la persoanele eligibile, pe baza solicitărilor părinților/ reprezentanților legali, care transmit cererile către medicii de familie. Solicitările sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită direcţiei de sănătate publică teritoriale numărul de doze de vaccin necesare. Dacă într-un județ există mai multe solicitări față de stocul existent, se pot realiza redistribuiri până la următoarea achiziție. Menționăm că, derularea campaniilor de vaccinare se realizează în conformitate cu actele normative emise pentru care nu sunt necesare ghiduri sau circulare justificative”, se arată într-un comunicat al MS.

Scrisoarea deschisă:

Stimate Ministru al Sănătății,

Oricine ați fi și oricât ați sta în scaunul de Ministru al Sănătății în țara asta, sunteți acolo să protejați, atât cât se poate, sănătatea românilor, cum știți și cum puteți mai bine.

Suntem peste 40000 de părinți de adolescenţi cărora Ministrul Sănătății, nu contează numele și culoarea politică, MINISTRUL SĂNĂTAȚII, nu altcineva, ne-a promis anul acesta, negru pe alb, că ne va projeta copiii de cancer prin asigurarea vaccinului HPV până la 18 ani pentru fete și chiar și pentru băieți.

Ne-am bucurat, am sărbătorit, am pregătit copiii pentru acest moment, chiar dacă în jurul nostru făcea prăpăd tornadă antivaccinistă care a îngenuncheat România în pandemie. Le-am spus: uite, sunt multe neajunsuri în România, dar totuși, țara ta te prețuiește îndeajuns de mult încât să îți ofere protecția împotriva unor cancere mutilante.

Am crezut promisiunile făcute public de MINISTRUL SĂNĂTAȚII și am mers cu copiii de mâna și cu încredere, la medicii noștri de familie să ne înscriem copiii la vaccinare. Dar acolo am primit răspuns că NU SUNT vaccinuri pentru copiii noștri și că puținele doze pe care medicii le au sunt rezervate pentru completarea schemelor copiilor care sunt deja de 1 an, 2 sau chiar 3 ani pe lista de așteptare!

Și, nu vă ascundem, dezamăgirea aceasta a durut parcă mai tare decât toate celelalte. Pentru că nu era pentru noi ceea ce ne-ați dat toate asigurările să sperăm că se va întâmpla, ci pentru copiii noștri. Mai grav, ni s-a spus că vaccinurile nu vor veni, că banii pe care ați anunțat că i-ați alocat pentru ele au fost deja cheltuiți pe altele.

Stimate Ministru al Sănătății, Știți foarte bine că acest vaccin trebuie făcut într-o fereastră limitată de timp pentru a proteja cât mai bine. Oare ne-ați folosit pe post de recuzită electorală bucuria de a ști că vom primi acest vaccin, iar când scenariul politic s-a schimbat, ne-ați dat la o parte cu tot cu copii?

Vrem să credem că nu. Vrem să ne asigurați că nu. Vrem să ne dovediți că promisiunile MINISTRULUI SĂNĂTAȚII sunt onorate, oricare ar fi numele și culoarea lui politică. Vrem să ne dovediți că sănătatea și viață copiilor noștri contează pentru Dvs.. Vrem să le dați vaccinurile pe care le-ați promis cu atâta aplomb. Și fetelor până la 18 ani, și băieților.

Uitați-vă în jur. Vedeți ce înseamnă ca oamenii să își piardă și ultima fărâmă de încredere că statul le vrea binele? Uitați-vă cât de aprig se opun românii vaccinării, un gest care le poate salva sănătatea și viața. Vedeți consecințele și vă sperie, cu certitudine, așa cum sperie întreaga Europă.

Dacă vreți să avem încredere că statul ne vrea binele, arătați-ne că sunteți de cuvânt și dați-ne vaccinurile HPV pentru copiii noștri, exact așa cum ni s-a promis cu nici o lună în urmă.

Pentru că oricât de mult sau de puțin stați pe fotoliul de Ministru, aveți puterea să anulați cancerele cauzate de HPV din viitorul copiilor de azi. Folosiți această putere! Nu irosiți nicio zi fără să lăsați în urmă o generație de copii protejați de cancerele cauzate de HPV. Ar fi o moștenire morală care ar face cinste oricărui mandat de Ministru, chiar și aceste vremuri grele în pandemie.

02 noiembrie 2021

Organizații semnatare:

Asociația Mame pentru Mame,

prin reprezentant legal Ana Măiță

Coaliția România Sănătoasă,

prin reprezentant legal Ovidiu Covaciu

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil,

prin reprezentant legal Daniela Boșca

E-Romnja Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome,

prin reprezentant Roxana Magdalena Oprea

Romanian Women’s Lobby,

prin reprezentant legal Laura Albu

Fundația Tineri pentru Tineri,

prin reprezentant legal Adina Manea

Asociația Front,

prin reprezentant legal Tudorina Mihai

Societatea pentru Educație Contraceptivă și Sexuală,

prin reprezentant legal Carmen Suraianu

Societatea de Analize Feministe Ana,

prin reprezentant legal Daniela Draghici

Asociația Sexul versus Barza,

prin reprezentant legal Adriana Radu”