Medicii ieșeni se așteaptă ca gripa să revină în forță după pandemie

gripa

Este afirmația medicilor infecționiști care recomandă populației ca în acest sezon rece să acorde o mai mare atenție prevenirii acestei boli infecțioase.

”După doi ani în care putem spune că virusul gripal ne-a ocolit, cu mici excepții, folosim experiența dobândită după acești ani de pandemie COVID pentru a preveni, ajuta și informa.

În contextul reînceperii anului școlar, al sezonului rece propice dezvoltării virusurilor gripale, gripa își va face simțită prezența.

Felul în care vom gestiona prezența acesteia depinde doar de noi!

Inexistența sa, aproape doi ani, rezidă din ”concurența” cu SARS Cov 2 pentru situsul de intrare în organism și anume aparatul respirator.

SARS COV 2 a fost dominant și s-a manifestat la nivel pandemic. De asemenea putem spune că nu am avut gripă și datorită faptului că am purtat mască de protecție”, spune dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.

Cum știm că este gripă?

Chiar dacă vorbim de o formă ușoară, gripa are un debut brusc, iar simptomele specifice sunt: febra, frisoane, cefalee, dureri musculare,  de articulații, oboseală și chiar somnolență. Febra care persistă mai mult de 10 zile indică prezența complicațiilor. Pot apărea manifestări oculare precum iritație conjunctivală, durere oculară sau digestive: inapetență, grețuri, vărsături, dureri abdominale, chiar diaree. 

”Dat fiind faptul că multe dintre simptome se regăsesc și în cazul altor patologii, evitarea automedicației, comunicarea cu medicul de familie sunt decizii esențiale. Acesta va stabili diagnosticul,  dacă este nevoie de un consult de specialitate și va prescrie tratamentul potrivit. Dacă în urma tratamentului stabilit, în maxim 72 de ore de la debutul bolii simptomele nu se ameliorează sau chiar se accentuează, vă rugăm să vă prezentați la medicul specialist de boli infecțioase. Acesta va face evaluarea clinică și paraclinică și va elabora tratamentul. De asemenea, dacă istoricul dumneavoastră medical cuprinde alte afecțiuni pentru care luați tratament de lungă durată(afecțiuni cronice) este important de știut că gripa, COVID-ul și orice altă infecție supraadăugată pot decompensa patologiile preexistente.

Îmbucurător este faptul că, în ceea ce privește gripa, comparând-o cu COVID –ul, nu lasă sechele. Prin prezentarea precoce la medic, prin urmarea unui tratament eficient, pacientul vindecat de gripă își poate relua activitățile cotidiene la fel ca înainte. ”, explică dr. Florin Roșu.

Prevenția

Specialiștii recomandă ca vaccinul antigripal să fie făcut înainte de începerea sezonului gripal, mai exact înainte cu două săptămâni, pentru că aceasta este perioada de timp în care organismul produce anticorpi.

Vaccinul antigripal este recomandat deoarece ajută la dezvoltarea unor forme mai ușoare de gripă. Gripa poate avea manifestări grave la extremele de vârstă, ne referim aici la copii și bătrâni dar și la persoanele cu comorbidități precum: cord pulmonar cronic, hipertensiune, diabet, insuficiență cardiacă, obezitate.

Vaccinarea trebuie făcută ținând cont de anumite aspecte:

–   înainte de sezonul epidemic ( octombrie – noiembrie 2022);

–  pacientul trebuie să fie clinic sănătos; orice afecțiune acută solicită deja sistemul imunitar și astfel organismul nu poate oferi un răspuns imunitar bun la vaccin (dezvoltarea unui titru important de anticorpi);

–  vaccinarea trebuie realizată sub supraveghere medicală; în acest fel, în cazul unei reacții adverse sau alergice la vaccin pacientul să primească ajutorul medical de care are nevoie;

În primele 72 de ore de la administrarea vaccinului pot apărea reacții locale precum înroșirea și întărirea zonei. Se aplică o compresă cu apă rece pentru a reduce disconfortul .

”Sfătuim populația să se vaccineze cu atât mai mult cu cât pandemia nu a dispărut și ne putem aștepta la dublă infectare.”, mai spune dr. Florin Roșu.

Igiena mâinilor este foarte importantă, evitarea locurilor aglomerate, a persoanelor care prezintă simptomatologie respiratorie și chiar utilizarea măștii de protecție în spații închise.

”Spiritul civic trebuie să ne caracterizeze și, dacă prezentăm orice tip de viroză respiratorie (gripa fiind cea mai severă) să purtăm mască pentru a limita răspândirea acesteia și, foarte important, să-i protejăm  pe cei din jur și pe cei dragi. ”, a mai menționat dr. Roșu.