Medicii din Iasi s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe ucraineni

umf umf

Peste 800 de ucraineni au primit sprijin si informatii la Iasi, de la izbucnirea razboiului. Toate acestea actiuni au fost posibile cu ajutorul unui program realizat de un club din Iași, sprijinit de Colegiul Medicilor din Iasi si de Universitatea de Medicină „Grigore T. Popa” din Iași.

Ucrainenii care au ajuns la Iasi dupa ce au fugit din calea razboiului au avut parte de tot sprijinul necesar pentru a se integra in comunitate. Datorita medicilor implicati si a autoritatilor s-au strans fondurile necesare pentru a le oferi copiilor refugiati accesul la educatie, in primul rand.

Liviu Oprea – președinte Colegiul Medicilor Iași: „Cauza este diferită din cauza faptului ca a apărut războiul din Ucraina. In sensul că ne-am focalizat asupra sprijinului copiilor și mamelor refugiate din Ucraina, specific pentru a finanța și pentru a aduna fonduri pentru a-i sprijini pe copiii din Ucraina să poată avea educație, sa participe la cursuri, să aibă activități specifice vârstei lor.”

La acest proiect a luat parte si Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T Popa” din Iasi.

Liliana Foia – prorector UMF Iași : „Este un proiect de suflet initiat de clubul ROTARI ( sa pui bip pe rotar) dar cu un aport deosebit din partea Colgiului Medicilor, din partea Universitatii de Medicină si as vrea sa transmit mesajul domnului rector Viorel Scripcariu care de la inceput s-a asociat cu acest proiect, de la inceput a fost sporijin pentru acest demers si trebuie sa recunoastem ca initiativa este extraordinara. Ideea insa este greu de implementat si au fost foarte multe lucruri complicate, dar iata ca Iașul, comunitatea academica din Iași a demonstrat empatie, a demonstrat că putem să ajutăm omul și în suferință.”

Initiativa a plecat de la un ONG din Iasi.

Mihaela Onofrei – secretar club: „Inca de la inceputul acestei crize am incercat sa identificam un program astfel incat sa nu fie doar pentru o zi, pentru doua ci sa venim in suportul celor aflati in nevoie pe o perioadă indelungata de timp. Astfel a venit ideea centrului de informare si suport Iasi-Ucraina prin care incercam sa venim in sprijinul persoanelor aflate in nevoie din Ucraina.”

Proiectul „Medicii impreuna pentru comunitate” a ajuns la cea de a cincea editie si a reunit ca in fiecare an medicii ieseni si cei de peste hotare.