Medic din Botoșani: „Nu găsim locuri să transferăm bolnavii cu arsuri”
Dr. Tudor Sîrbu, medicul șef de pe Secția de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, din cadrul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, a declarat într-o conferință de presă că de foarte multe ori nu găsesc locuri în centrele mari din țară pentru a-i transfera pe pacienții care au suferit arsuri profunde.
Potrivit acestuia, la Botoșani astfel de arsuri nu pot fi tratate, deoarece dotările și lipsa personalului nu le permit acest lucru.
„Ca spital noi nu putem trata mari arși din punct de vedere al personalului, al dotărilor. Mai vorbim și de o Bancă de Țesuturi pe care nu o avem. Nici măcar toate centrele astea mari nu cred că au. (….) Foarte frecvent. Deci, personal, eu încep prima dată să sun la Iași pentru că e cel mai apropiat centru de tratament al arsurilor. Dacă nu găsesc la Iași, atunci apelez la nivel național. Oricum trebuie să anunțăm și la nivel național. Dar foarte frecvent nu găsim locuri să transferăm pacienții. (…) Noi sunăm în fiecare zi de la internarea pacientului în spital. Nu așteptăm să ne sune ei, îi sunăm noi și îi întrebăm dacă s-au mai eliberat locuri”, a declarat dr. Tudor Sîrbu.
La Spitalul Județean „Mavromati” din Botoșani există din anul 2019 Compartimentul de Arși în cadrul Secției de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, însă dintotdeauna aici s-au tratat doar pacienți cu arsuri ușoare. Secția este dotată cu 25 de paturi, cu patru medici, iar pentru Compartimentul de Arși sunt alocate doar patru paturi.
Potrivit medicului Tudor Sîrbu, la Botoșani se pot trata persoane tinere cu arsuri de 20% din suprafața corpului, gradul II A. Persoanele care au arsuri ce depășesc 20% sau cu o patologie asociată unor persoane cu vârste de peste 50 de ani trebuie transferate în alte unități sanitare de profil din țară, chiar dacă au gradul II. De asemenea, pacienții cu arsuri profunde, de 10 – 15%, gradul III, au indicația să fie transferate într-un centru de tratament dintr-un oraș mai mare.
„Arsurile s-au tratat tot timpul la Botoșani, dar abia din 2019 am pus problema înființării compartimentului și s-a aprobat. De atunci funcționează legal, cum s-ar zice, dar mereu s-au tratat arsuri la noi”, a declarat dr. Tudor Sîrbu.