Masca nu va mai fi obligatorie pe plajă de la 1 iunie

Premierul Florin Cîțu a declarat joi, la Constanța, că sezonul estival se va deschide în două etape, cu diverse măsuri de relaxare, și că de la 1 iunie nu o să mai fie obligatorie purtarea măștii pe plajă.  A doua etapă de ridicare a restricțiilor va începe la 1 august.

Florin Cîțu a făcut acest anunț după întâlnirea cu reprezentanții operatorilor economici de pe litoral.

„După un an de zile de pandemie, vreau să arătăm că putem deschide în această vară sezonul estival și în siguranță. (…) Am înțeles cu toții că pentru a avea un sezon de succes în această vară în România, pe litoral, trebuie să lucrăm împreună. (…) Toată lumea a înțeles că nu putem redeschide total de la 1 iunie”, a spus Florin Cîțu, după întâlnirea cu operatorii economici.

O condiție obligatorie pentru renunțarea la mască pe plajă este păstrarea unei distanțe mai mari între șezlonguri.

În acest sens, autoritățile locale vor trebui să verifice respectarea regulilor.

„Cred că pentru 1 iunie putem vorbi deja de eliminarea purtatului măştii pe plajă. (…) aici este un consens. Am venit, bineînţeles, cu o condiţie: o distanţare pe plajă între şezlonguri, cu care industria este de acord. Dar cred că această condiţie minimă putem deja să o anunţăm: fără mască pe plajă începând de la 1 iunie”, a spus Cîţu.

Noile măsuri vor viza și redeschiderea restaurantelor și a hotelurilor la capacitate maximă, dar doar pentru persoane vaccinate.

Întrebat cum se face diferența între clienții vaccinați și cei care nu au vaccin, Florin Cîțu a spus că decizia finală va fi luată în comitetul interministerial, dar că cel mai probabil va fi o aplicație care va verifica adeverința de vaccinare.

Și acum se poate verifica dacă o persoană este vaccinată într-o aplicație, pe baza CNP-ului, a precizat premierul, adăugând că se caută soluții pentru ca lucrurile să fie și mai simple.