Mărțișoare oferite de jandarmii montani turiștilor de pe Pârtia Nemira
Jandarmii montani din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău au oferit sâmbătă mărțișoare turiștilor aflați pe Pârtia Nemira, din Slănic Moldova, marcând astfel tradiția începutului de primăvară.
Acțiunea a fost organizată în semn de prețuire pentru cei care aleg să-și petreacă timpul liber în stațiune, dar și pentru a transmite un mesaj de grijă și siguranță în zona montană. Mărțișoarele, cu un design special, au îmbinat simbolurile tradiției populare cu elemente care reflectă responsabilitatea față de comunitate.
Pe lângă mărțișoare, turiștii au primit și recomandări privind practicarea în siguranță a sporturilor de iarnă, precum și informații utile despre stațiune.
Reprezentanții Inspectoratului au transmis, la final, un mesaj tuturor celor prezenți: „Un mărțișor, multe gânduri bune. Să vă fie primăvara frumoasă!”.