Marius Budăi: „Am ajuns la concluzia că pensiile ar trebui să crească de la 1 ianuarie cu cel puţin 10%”

marius budai

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că pensiile ar trebui să crească, de la 1 ianuarie 2023, cu cel puțin 10%, adăugând că poate ar fi necesar un procent mai mare de creștere, dar, potrivit acestuia, trebuie să existe un echilibru între măsurile economice și pachete sociale, transmite News.ro.

„Ultima discuţie pe care am avut-o în coaliţie şi aţi văzut şi dumneavoastră co-preşedinţii coaliţiei, cei doi preşedinţi ai celor mai mari partide şi mă refer la Marcel Ciolacu şi la premierul României au spus foarte clar că de la 1 ianuarie pensiile vor creşte. Ministrul de Finanţe când s-a referit la procent s-a referit la procentul din lege care vorbeşte despre actualizarea cu rata inflaţiei, este vorba despre rata inflaţiei din 2021 care este 5,1%. Noi, PSD, când ne-am făcut calculele şi am făcut acele propuneri pe masa coaliţiei am luat în calcul cifre oficiale care sunt pe diferite siteuri de specialitate, mă refer la Comisia Naţională de Prognoză, INS, Ministerul Finanţelor, execuţia bugetară şi am ajuns la concluzia că pensiile ar trebui să crească de la 1 ianuarie cu cel puţin 10%. În coaliţie şi în gândirea noastră poate ar trebui mai mult, dar trebuie să avem un echilibru în a sprijini şi mediul de afaceri şi să facem un echilibru între măsurile care vin în sprijinul mediului de afaceri, măsurile economice şi între tot ceea ce înseamnă pachetele sociale pentru că la un moment nu vrem să transformăm mai binele în duşmanul binelui şi s-a demonstrat până acum că ceea ce am decis în coaliţie încă din noiembrie anul trecut şi anume să echilibrăm între măsurile sociale şi cele economice au şi dat rezultate”, a declarat ministrul, ieri, la Antena 3.

Acesta a mai precizat că în coaliție se lucrează la construcția bugetului, iar când va fi luată decizia finală, se va face cunoscut procentul cu care vor fi majorate pensiile.