Marius Bodea initiaza un referendum pentru demiterea lui Mihai Chirica

Senatorul USR Marius Bodea, contracandidatul lui Mihai Chirica la alegerile locale, a anunțat pe retelele de socializare că va organiza un referendum local pentru demiterea primarului ales.
Acesta subliniaza faptul ca peste 70% dintre ieseni au votat impotriva actualului primar, insa voturile au fost impartite catre ceilalti candidati.
Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului, de cel puțin 25% din numărul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința.
Rezultatele referendumului sunt valabile daca se prezinta minimum 30% dintre alegatori.
Marius Bodea – senator USR Iasi: “Voi începe, alături de colegii mei din USR Iași, demersurile pentru organizarea unui referendum local pentru demiterea lui Mihai Chirica și reluarea alegerilor locale. 70% dintre ieșenii prezenți la urne au votat împotriva lui Mihai Chirica. Dintre toți ieșenii cu drept de vot, doar 11 procente l-au ales. Acest individ nu are legitimitate. Cer tuturor partidelor politice care au avut candidați să se alăture acestui demers și să îl susțină. Eu nu sunt dușmanul contracandidaților lui Mihai Chirica eu sunt adversarul doar al lui Mihai Chirica și al incompetenței ce a paralizat acest oraș“.