Marius Bodea: „Dragnea începe să semene tot mai mult cu Maduro prin promovarea ideilor comuniste care duc statul la faliment!”

foto_Marius_Bodea-800x445

Șeful PSD Liviu Dragnea începe să dea semne de comportament identic cu al dictatorului sud-american Maduro. Propunerea halucinantă ca autostrăzile să fie construite la propriu de către CNAIR pentru că lucrările companiilor private ar înainta prea încet este o propunere atât de comunistă, încât acest individ a călcat cu bocancii filosofia economiei de piaţă, a capitalismului, a vremurilor în care trăim ca stat modern.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este astăzi înţesată de către PSD-ALDE cu tot felul de politruci analfabeţi, încât aceasta nu reuşeşte nici măcar să cârpească infrastructura existentă. Acum, «marele cârmaci» Dragnea propune ca această companie să se apuce să şi construiască autostrăzi. Cu cine să o facă? Cu toate piţipoancele din anturajul liderilor PSD ce au fost angajate în aceşti ani de guvernare?Lucrurile în România astăzi merg prost tot din cauza lor, a celor care ne conduc, nu din cauza firmelor private! Merg prost pentru că nu au soluţii pentru blocajele ce apar pe parcurs. Merg prost pentru că se fac studii de fezabilitate proaste, acceptate de CNAIR pe bani mulţi şi cvasi-inexacte, iar în execuţie te loveşti cu capul de zid.În orice stat modern infrastructura este construită de firme private.
Și acolo se dau în folosinţă sute de km noi de autostradă în fiecare an. Problema este a celor ce administrează acest domeniu, de la ministru, la funcţionarii corupţi şi leneşi din ministere până la incompetenţii ce populează compania naţională de drumuri. Astăzi, această companie a ajuns o epavă ce stă să se scufunde pentru că în schema de personal numărul angajaţilor calificaţi în domeniul construcţiilor de drumuri şi poduri este ultra-minoritar, având o ofertă de personal de la teologi la cântăreţi de muzică uşoară. Numai ingineri nu, aceştia plecând scârbiţi din sistem tocmai către firmele private din ţară sau străinătate.
Soluţia corectă este tocmai diametral opusă: să desfiinţeze complet acest mamut anchilozat numit CNAIR şi să fie regândită o structură de administrare suplă unde tocmai specialiştii din mediul privat, apolitici, să fie cooptaţi.De 12 ani se fac studii pentru A8 (Autostrada Ungheni – Iaşi – Tg. Mureş) şi tot nu sunt gata pentru că, de fiecare data, incompetenţii de la CNAIR au cerut prin caietele de sarcini orice altceva numai analize tehnice şi economice reale nu! Situaţia este similară le toate marile proiecte de infrastructură rutieră din ţară!În firmele acelea private pe care vrea Dragnea să le scoată din piaţă, plus cele asociate domeniului, lucrează zeci de mii, poate sute de mii de oameni plătitori de taxe şi impozite, iar firmele acelea ţin economia în spate. Chiar dacă mediul privat nu va vota în veci comuniştii vopsiţi din PSD, să desfiinţezi firmele private de construcţii şi să creşti numărul bugetarilor leneşi tot nu este o soluţie pentru ca PSD să mai rămână la putere. Au trecut de mult timp linia roşie.