Marius Bodea: „Căile ferate române se află în cea mai proastă vară din ultimele trei decenii”

marius bodea

Căile ferate române se află în cea mai proastă vară din ultimele trei decenii. În nici un an care a trecut de la debutul distrugerii CFR, din 1990, nu am primit atât de multe știri despre pasageri blocați în căldură sufocantă în vagoane sau în câmp, despre locomotive defecte și locomotive de intervenție care se defectează și despre accidente majore care au complicat și mai tare circulația trenurilor. 

Numeroasele incidente din această vară – practic, nu a trecut nici o zi fără întârzieri uriașe, până la recorduri de 24 de ore de la plecarea în călătorie, nu sunt o surpriză. 
După 30 de ani de furturi, bătaie de joc și incompetență, e de mirare că această serie de incidente nu a venit mai devreme. 

România, e tot mai clar, a ajuns la capăt în toate domeniile și începe să se rupă. 

Accidentul de la Fetești, în care două garnituri s-au ciocnit, în condițiile în care unul dintre mecanicii de locomotivă era beat, a scos la iveală probleme majore în modul cum sunt organizate căile ferate române. 

În primul rând, CFR Călători și CFR Marfă închiriază companiilor private cele mai bune locomotive ale lor, pe sume infime, fără transparență, în condiții necunoscute publicului, așa cum a relatat presa. Cea distrusă la Fetești fusese recondiționată în 2019. Pentru firmele de stat rămân locomotivele vechi, care se defectează mereu, spre disperarea pasagerilor. Se creează astfel o concurență neloială la CFR, cu ajutorul chiar a oamenilor din CFR. 

În al doilea rând, constatăm că nici la companiile de stat, nici la firmele private nu există un control atent al stării de sănătate și al consumului de alcool în rândul angajaților (în 2018, o garnitură de marfă s-a prăbușit de pe un pod pentru că, de asemenea, mecanicul era beat). Se pune astfel în pericol viața zecilor de mii de români care circulă zilnic cu trenul.

Nu mai amintesc aici de implicațiile politice ale modului cum s-a realizat transferul de proprietate de la companiile feroviare de stat la cele private și de implicarea unor miniștri ai Transporturilor pe care DNA nu i-a deranjat, din păcate, niciodată. 

Responsabilitatea actualei coaliții de guverne este majoră, și am toată încrederea că Ministrul Cătălin Drulă va reuși, așa cum a făcut-o și pe alte paliere, să găsească împreună cu echipa sa cele mai bune soluții! Pe termen scurt, se impun intervenții la obiect acolo unde trebuie intervenit de urgență, pentru ca numărul de incidente să scadă cât mai repede. Dar pe termen lung, trebuie sporită atenția acordată și infrastructurii feroviare. 

Din fericire, în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt alocate sume importante pentru modernizarea căilor ferate. De asemenea, există numeroase fonduri structurale pentru același domeniu. Nu mai e timp de pierdut. 

Până atunci, un prim pas obligatoriu îl reprezintă transparentizarea procedurilor de închiriere a locomotivelor de la companiile de stat: câte sunt închiriate, în ce condiții, cine sunt beneficiarii și care sunt costurile și câștigurile pentru companiile de stat. Astfel, poate fi eliminate rapid incidentele create de defectarea locomotivelor vechi.