Maricel Popa: Muzeul „Casa Pogor” se redeschide după trei ani în care s-au realizat lucrări ample de restaurare

Casa Pogor Iasi

După trei ani de lucrări de restaurare, muzeul „Casa Pogor” se redeschide, anunță senatorul PSD Maricel Popa.

„Iașul cultural renaște cu ajutorul fondurilor europene. În aceste zile de primăvară, ieșenii se vor bucura din nou de o bijuterie a patrimoniului cultural național.

Muzeul „Casa Pogor” se redeschide după trei ani în care s-au realizat lucrări ample de restaurare. În cei patru ani de mandat de la conducerea Consiliului Județean Iași am avut ca prioritate redarea strălucirii Capitalei Culturale a României. Am luptat și am reușit să aduc fonduri europene nerambursabile pentru multe obiective culturale, Casa Pogor fiind unul dintre aceste proiecte de suflet. Mă bucur că acum, cu toții vom avea posibilitatea de a ne transpune în atmosfera junimiștilor. Iașul are mare nevoie de continuarea acestor investiții în clădirile de patrimoniu, în tot ceea ce ne ajută să transmitem o parte istoria noastră către generațiile viitoare. Voi fi un susținător aprig al proiectelor Iașului în Parlamentul României, fie că vorbim despre noul sediu al Operei, despre Spitalul Regional sau de Institutul Inimii.

În mandatul PSD la Consiliul Județean s-a reabilitat cu fonduri europene și Casa Dosoftei, obiectiv cultural situat în inima Iașului. În aceeași perioadă s-au investit fonduri europene și în clădirea fostei Chesturi de pe strada Vasile Alecsandri, imobil transformat acum în Casa Muzeelor.

Un alt obiectiv pentru care s-au obținut fonduri europene este Casa Nicu Gane. După finalizare, Casa Memorială “Nicolae Gane”, fosta locuință a primarului vizionar al Iașului, va reintra în circuitul muzeal”, a declarat senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași.