Maria are 20 de ani și este bursieră a Asociației Glasul Vietii a Părintelui Damaschin. Povestea ei ne arată ce înseamnă să primești o șansă atunci când drumul ți se pare imposibil. La doar 14 ani, Maria a reușit să intre la un liceu bun din Iași, dar nu avea unde să stea și părinții ei nu o puteau ajuta.
Astăzi, Maria este studentă, muncește, învață și își construiește viitorul. O poveste despre curaj, perseverență și importanța celor care întind o mână la timp.
Maria are doar 20 de ani și un destin care ne inspiră pe toți. Studentă la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași, la specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune, Maria a trecut prin momente în care mulți dintre noi ne-am fi dat bătuți. Povestea ei cu Asociația Părintelui Damaschin a început acum cinci ani, când abia terminase școala gimnazială și reușise să intre la un liceu foarte bun din Iași. Bucuria a fost mare, dar a durat puțin: mai erau doar două săptămâni până la începerea școlii, iar Maria nu avea unde să stea. Fără cămin, fără gazdă, fără un colț de pernă pe care să-și așeze capul. Părinții ei nu puteau să o ajute.
Maria, bursiera:
Totul a început de acum 5 ani, când am terminat școala genazială și am intrat la un liceu destul de bun din Iași. Mai erau două săptămâni și nu aveam cazare, nu știam unde stau. Părinții mei nu aveau posibilitate și niciodată nu aveam nicio soluție. Mama știa de părintele, dar nu așa, n-am anunte. Însă l-a sunat, l-a întrebat și el a fost foarte deschis. A spus, sigur, ne întâlnim la Maternitatea Cuza Vodă. Am ajuns acolo, am vorbit cu dansul și a spus, sigur, Maria va rămâne la noi. Și de 5 ani eu sunt aici în Prelegerea Glasului Vieții.
Atunci, la Asociația Părintelui Damaschin, Maria a primit mai mult decât o bursă sau cazare. A primit o familie, oameni care au crezut în ea atunci când ea însăși se temea să mai spere.
Maria, bursiera:
M-am simțit ca într-o familie. Râdem împreună, glumim împreună, mâncăm împreună, facem diferite activități împreună. Aici am întâlnit de asemenea oameni deosebiți, de la profesori, preoți. M-am integrat foarte rapid și sunt sigură că am învățat și m-am învățat foarte multe lucruri de acum înainte. Cea mai frumoasă zi din viața mea aș putea spune că a fost atunci când am văzut rezultatele de la Bacalaureat, pentru că a stat enorm de mult pentru mine, pentru că am vrut să dau mai departe la facultate, ceea ce s-a și întâmplat. Și, bineînțeles, aceasta se datorează și Părintelui Damaschin, care m-a susținut și m-a ajutat cu pregătire la română, matematică și biologie.
Astăzi, Maria este studentă, învață, muncește și își face planuri de viitor. Linia dintre „a reuși” și „a renunța” a fost extrem de subțire. Dacă nu ar fi primit la timp o mână întinsă, poate ar fi fost acasă, într-un sat uitat, spunându-și că „nu a fost să fie”.
About The Author
