Marea Britanie impune testarea înainte de intrarea în ţară pentru toţi călătorii, inclusiv cei vaccinaţi

test

Marea Britanie a decis că toate persoanele care intră în ţară trebuie să se testeze pentru Covid-19 înainte de plecare, inclusiv cele vaccinate, măsură menită să prevină apariţia mai multor cazuri de infectare cu noua variantă Omicron a coronavirusului, al căror număr continuă să crească şi a ajuns la 160 de cazuri confirmate în această ţară, relatează Reuters şi BBC, citate de Agerpres.

„Observăm o creştere a numărului de cazuri legate de călătorii”, a explicat ministrul britanic al sănătăţii Sajid Javid în declaraţia în care a anunţat instituirea noilor măsuri.

Regula privind testarea obligatorie înainte de plecarea către Marea Britanie intră în vigoare pentru toate persoanele care sosesc în această ţară începând de marţi la ora 04.00 GMT. Astfel, persoanele care călătoresc către această ţară vor trebui să prezinte un test negativ de tip PCR sau „lateral flow”, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de plecare.

În prezent, persoanele care sosesc în Marea Britanie trebuie să se autoizoleze şi să se testeze în maxim două zile de la sosire.

Ministrul britanic al sănătăţii a anunţat de asemenea că Nigeria va fi adăugată pe lista roşie alături de Africa de Sud şi alte ţări africane, persoanele care vin în Marea Britanie dinspre acestea fiind izolate 10 zile în hoteluri de carantină. El a precizat că Nigeria este, după Africa de Sud, a doua ţară cu cele mai multe cazuri de Covid-19 cu varianta Omicron legate de călătorii.

Varianta Omicron a coronavirusului provoacă îngrijorare întrucât prezintă mutaţii multiple, în special în proteina Spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. Datele preliminare sugerează că noua variantă are o rezistenţă sporită la vaccinurile anti-Covid-19 existente, creşte riscul de reinfectare la persoanele trecute prin boală după infectarea cu alte variante şi se transmite mai uşor decât Delta, variantă dominantă în prezent şi cunoscută deja ca fiind foarte contagioasă.