Marcel Ciolacu vrea să mențină prețul plafonat la gaze pentru atragerea investitorilor în economie

Marcel Ciolacu a spus astazi in sedinta de Guvern ca producatori germani din industria auto isi muta afacerile in Romania pe fondul costurilor mai reduse. Recent, producatorul de sisteme de frânare TMD Friction a anunțat că vrea să-și mute fabrica din orașul german Leverkusen, în România.
“Pe lângă investițiile publice din bani europeni, trebuie să aducem și investiții private în economie. Este foarte important că producători germani din industria auto anunță în ultimele zile relocări în România, datorită costurilor mai reduse. Faptul că avem gaz ieftin contează enorm și, de aceea, ne gândim la soluții pentru a menține pentru mai mult timp prețul plafonat la gaz – nu doar pentru economie, ci și pentru populație. Se văd deja și investițiile în producția de energie, sunt aproape 2.000 de megawați noi din care aproape jumătate sunt de la prosumatori. Fondul de Mediu anunță acum că alți 20 de mii de beneficiari pot instala panouri fotovoltaice cu bani de la stat, câte 30 de mii de lei pentru fiecare proiect”, a spus Marcel Ciolacu.