Marcel Ciolacu: Nu ştiu cine o să fie candidatul PSD la alegerile prezidenţiale / Știu cu certitudine un lucru: Gabriela Firea va fi candidatul PSD la Primăria Generală a CapitaleiLiderul PSD Marcel

marcel ciolacu

Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat, vineri la Buzău, că prim-vicepreşedintele partidului Gabriela Firea va fi candidatul social-democraţilor la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti.

„Nu ştiu cine o să fie candidatul PSD la alegerile prezidenţiale. Eu personal nu ştiu acest lucru. În schimb, ştiu cu certitudine un lucru – Gabriela Firea va fi candidatul PSD la Primăria Generală a Capitalei”, a anunţat Marcel Ciolacu, vineri la conferinţa Judeţeană de Alegeri PSD Buzău.

El a adăugat „cum se spune la Bucureşti – dacă buzoienii ar lipsi o zi din Bucureşti, atunci s-ar circula normal, cred că e cazul să ne implicăm în viitoarea campanie direct”.

Pe 7 septembrie, Gabriela Firea a precizat că nu îşi doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale şi că şi-ar dori să candideze la alegerile de la Primăria Capitalei, dar înţelege că sunt anumite jocuri care se fac, pentru că întotdeauna trebuie să fie conflicte.