Marcel Ciolacu dupa cresterea preturilor la combustibili: “Este şi normal. De obicei motorina se foloseşte în război, din câte ştiu eu!”

Intrebat despre cresterea preturilor la combustibil, Marcel Ciolacu a anuntat ca va fi o discutie in Guvern despre acest subiect. Pe de alta parte premierul a precizat ca este o crestere normala tinand cont ca motorina se foloseste in razboi.

“O să am o discuţie să vedem de ce a crescut preţul. Am înţeles că s-a mărit iarăşi barilul. Este foarte uşor de influenţat în urma războiului, dar vreau să vă spun un lucru – ştiţi că avem al doilea preţ din Europa ca şi cel mai mic. Mi se pare că Bulgaria mai are cu 0,1 mai puţin de cât România. Deci este o scumpire care s-a văzut în toată lumea şi în toată Europa. O să încercăm să o menţinem într-un grafic. De asemenea, ştim că preţul la carburant pe tot lanţul aduce până la urmă scumpiri. Nu e o scumpire atât de mare. Noi avem acciza blocată raportată la 2018. Deci statul român în acest moment ia cea mai mică acciză din Europa ca să menţinem inflaţia cu o singură cifră, cum am reuşit”, a spus Marcel Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *