Manifestările dedicate zilei de 1 iunie de la Iași, amânate din cauza vremii

ploi

Din cauza vremii nefavorabile, manifestările organizate în Parcul Expoziției de Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Palatul Copiilor, Asociația ART – Meșteșugurile Prutului și Boo Part, vor fi amânate pentru o dată ulterioară.

Sărbătoarea Copiilor, care trebuia să înceapă la ora 11.00, cuprindea programe artistice (prezentate de copiii de la Palatul Copiilor și Corul de copii al Municipiului Iași), programe de animație, Carnavalul Măștilor, Curcubeul Prieteniei, desene pe asfalt, face painting, atelier de confecționat și lansat zmeie, concurs de pictură, ateliere de creație (ornare de turtă dulce, pictură de icoane, încondeiere de ouă etc.), jocuri și concursuri (la parcul de joacă pentru copii), atelierul de robotică CyLIIS (organizat de către copiii de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași) și o campanie de donație de jucării pentru copiii defavorizați „Fă o bucurie, donează o jucărie”.

În aceeași ordine de idei, tot din cauza vremii nefavorabile, Compania de Transport Public a amânat plimbarea copiilor cu Papatram, „bunicul tramvaielor”, manifestare care trebuia să înceapă la ora 12.00.

Organizatorii manifestărilor au căzut de acord cu privire la reorganizarea evenimentelor atunci când vremea o va permite, cel mai probabil sâmbătă, 5 iunie 2021, un anunț oficial în acest send urmându-se a fi făcut în zilele următoare.